marți, 13 decembrie 2011

Despre cocalari si pitipoance

Motto: Copii isi iau modelele de la televizor; idolii lor sunt interlopii si curvele (cocalarii si pitipoancele)

Dar care sunt oare valorile adevarate? Oare cocalarii si pitipoancele nu sunt modele care pot fi urmate?
Este oare mai bine sa traim precum in cenusiul communist de dinainte de 1989? Vreti o dictatura politica (cum a fost comunismul) sau una moralo –religioasa (cum sunt tarile guvernate pe baza islamului) care sa ne impuna modul in care sa traim? In care sa ne manifestam numai conform unor tipare impuse?

Trecand de ipocrizia facila, care ar fi modelul de urmat – figurile politice de genul Adrian Nastase sau Elena Udrea ? Figurile religioasae– de genul Maica Tereza ori Dalai Lama? Figurile culturale, de genul Andrei Plesu ori Ana Blandiana? Astfel vreti sa ajunga copii nostri? Imaginati-va o societate in care ar trai numai oameni de acest fel (puteti alege ce combinatie doriti). Intrebati o persoana de pe strada cu cine ar dori sa ia masa: cu Patapievici sau cu Gigi Becali?

Faptul ca publicul urmareste emisiunile cu manelisti si nu cele de muzica simfonica ar trebui sa arate tuturor ca modele transmise de manelisti sunt mai  aproapiate de felul de a fi al unui om normal decat alte constructii moralo-culturale care nu pot fi decat artficiale.
Este necesar sa construim si sa aparam o societate deschisa, in care sa putem sa urmarim pe manelisti la TVR (oare de sunt interzisi la postul public?) alaturi de emisiuni culturale, sportive, politice, etc..
Prima institutie care ar trebui desfiintata este CNA-ul.
Rolul statului, al societatii civile nu este acela de a “educa” popurul ci de a oferi si apara cadrul in care sa avem acces liber si la Kant si la Nicolae Guta (cred ca Guta a facut mai multi oameni sa se simta bine decat Kant).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu